Anastasia Babushkina a renunțat la cariera de economist în favoarea unui post de însoțitor de zbor. Babushkina, o tânără în vârstă de 23 de ani din Nizhny Tagil, Rusia, a fost lice...
Bogdan Juravle, directorul Swiss Capital, unul dintre cei mai importanți jucători de la bursă, speră ca piața să meargă mai bine în 2016 față de 2015, care a fost un an prost, iar...
La mai bine de 10 ani de la momentul în care fostul președinte Traian Băsescu îi numea pe cei care cumpărau direct energia de la Hidroelectrica „băieți deștepți“, nume de scenă car...
Ziarul Financiar trece în revistă printr-o serie de grafice și tabele evoluția din ultimii cinci ani de zile a celor mai importante „ramuri“ care compun piața energiei.
Și de aici pornește întrebarea mea: cum pot multinaționale din industria lactatelor să aibă pierderi de zece ani, în condițiile în care eu sunt pe profit și activez în aceeași piață
FP au aprobat cu o majoritate de 97% din voturi toate formalitățile pentru admiterea la tranzacționare a acțiunilor fondului prin intermediul unor dețineri directe sau indirecte (cum
; Cum poate ajuta piața de asigurări dezvoltarea businessului local din Constanța?; Cum poate fi crescut gradul de cuprindere în asigurare în regiunea Constanța?
OMV Petrom (SNP) a raportat pentru primele nouă luni un profit net de 878 mil. lei, în scădere cu 11% față de ianuarie-septembrie 2015, în timp ce vânzările au scăzut cu 14%, la 11...
Această situație ne arată disfuncționalitățile sistemului de sănătate prin faptul că pacienții nu apelează la medicii de familie când au o afecțiune, ci merg direct în secțiile de...