Bursa de Valori București a închis ședința de tranzacționare de joi aproape de nivelul din ziua precedentă, într-un context în care marile piețe europene au consemnat scăderi, pe fondul
Bursa de Valori București sfidează pesimismul extern și deschide ședința de joi pe verde, cu un avans de 1,6% pe BET, în timp ce marile piețe europene se depreciază sub presiunea escaladării
Ziarul Financiar organizează astăzi conferința ZF HR Trends 2026, cea de-a 20-a ediție a evenimentului dedicat resurselor umane, care reunește lideri de HR, CEO, CFO, manageri din marile
Ziarul Financiar organizează astăzi conferința ZF HR Trends 2026, cea de-a 20-a ediție a evenimentului dedicat resurselor umane, care reunește lideri de HR, CEO, CFO, manageri din marile
Marile firme de brokeraj și-au redus estimările privitoare la recesiunea americană în urma armistițiului temporar privitoare la tarife încheiat între SUA și China, armistițiu ce alimentează
Marile companii listate la Bursa de Valori București, precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania, Romgaz, au livrat investitorilor în primele șase luni din 2025 un randament
Marea Britanie a semnat cel mai mare contract de export de nave de război din istoria sa: un acord de 10 miliarde de lire sterline cu Marina Norvegiei pentru furnizarea a cel puțin
Cea mai mare întrerupere IT din istorie, care a paralizat traficul din marile aeroporturi din lume, de la Franța, Japonia, Australia, a blocat sistemele de plăți pentru unele bănci