Fondul de investiții în curs de autorizare Agista a alocat deja circa 14 milioane de euro din cele 20 care au format capitalul inițial, iar în 2024 are în plan să demareze o majorare
Creșterea economică și în special a veniturilor determină o cerere tot mai mare pentru învățământul privat, în special pentru cel preșcolar și primar, mai ales în condițiile în care
Reprezentantul IFB Finwest avertizează însă că multiplii de evaluare au crescut considerabil, iar la un moment dat piața va trebui să se uite mai atent la fundamente, nu doar la perspective
și a proximității geografice, platforma folosește un sistem propriu de inteligență artificială care analizează compatibilitatea psihologică a utilizatorilor.
Compania AS3 – Administrare Străzi S3 SRL a preluat 51% din acțiunile Delta ACM, devenind acționar majoritar, în urma unei tranzacții care s-a semnat pe 27 august 2018.
Oana Petrescu, fostul CEO al companiei aeriene Blue Air, spune că statul român are toate instrumentele necesare pentru ca Blue Air să reia zborurile, în contextul în care în schema