Un român cheltuie anual 170 euro pe produse electro-IT, de două ori mai puțin decât un ceh
Apoi, creșterea a accelerat astfel că România a ajuns în 2017 să depășească Cehia pentru prima dată în istorie.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Apoi, creșterea a accelerat astfel că România a ajuns în 2017 să depășească Cehia pentru prima dată în istorie.
Brandul românesc a devenit istorie. Între timp și fabrica a fost vândută către grupul german Dalli, care este cunoscut pentru că produce în special mărci private.
Există însă și cazuri în care branduri cu istorie și cu priză la public, precum Arctic, Dorina, Dero sau Dacia au fost păstrate.
Pe lângă volumele mari și nivelul de complexitate tot mai ridicat, în anul 2018 fabrica a avut parte și de o serie de cifre istorie pentru unele familii de produse.
În urma prezentării, Luciana de la Accel și-a manifestat interesul, iar restul despre povestea UiPath, (cel puțin) este istorie!“ ioana.nita@zf.ro
Orice criză își pune amprenta diferit asupra domeniilor din economie, însă spre deosebire de oricare altă perioadă de criză din istorie, pandemia a avut multe particularități.
BOGDAN MURGESCU, Facultatea de Istorie a Universității București DUMITRU SANDU, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Asa s-a intamplat adesea in istorie, s-a intamplat si intre 2008-2009, in criza financiara globala si criza datoriilor suverane din zona euro –care au declansat modificari in
Pe de altă parte, tot potrivit informațiilor oficiale, wpd are în dezvoltare pe plan local un portofoliu de proiecte eoliene onshore de 1.300 MW.
Bogdan Murgescu, profesor al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București.