Totuși, mecanismul concret prin care vor fi returnate sumele urmează să fie stabilit de o instanță inferioară, ceea ce ar putea complica și întârzia procesul.
“INSTANT IMM permite garantarea oricărui tip de credit destinat dezvoltării și susținerii activității curente sau pentru investiții. reprezentând un răspuns concret la nevoile reale
„Seeds of Change este un proiect profund ancorat în misiunea noastră – aceea de a duce finanțarea acolo unde puțini ajung și de a contribui concret la construirea unor comunități prospere
Cel mai important și concret rezultat este că românii vor putea semna mult mai multe tipuri de documente folosind semnătura electronică avansată, cu valoare juridică deplină“, a scris
apărării europene, alimentată de subvenții publice masive, nu mai este doar o chestiune de declarații politice sau promisiuni bugetare: transformarea este deja vizibilă în planul concret
Concret, unitatea de producție de la Cristești a fost extinsă cu două hale, ceea ce reprezintă o suprafață suplimentară de producție de aproximativ 5.000 de metri pătrați.
Un exemplu concret este capacitatea platformei de a automatiza printarea documentelor necesare comenzilor, cum ar fi facturile și AWB-urile, ce permite utilizatorilor să imprime automat
Concret, în momentul introducerii contului IBAN al beneficiarului plății, în ecranul de inițiere plăți se va afișa automat numele parțial/denumirea trunchiată a titularului contului