Investitorii au avut un interes ridicat pentru AGA de la SIF Moldova având în vedere alegerile pentru noul Consiliu de Administrație, cele șapte locuri în CA fiind disputate de 20 de
Astfel, în Constituția revizuită ar rămâne prevederea că “deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau
Potrivit reprezentantului LG, televizoarele care folosesc tehnologia OLED de la LG nu au retroiluminare, adică nu au o sursă de iluminare din spate cum au televizoarele LED obișnuite
Ponderea este încă scăzută pentru că bancherii au venit abia recent cu oferte atractive pentru clienții dispuși să-și blocheze banii într-un depozit timp de doi, trei sau chiar șapte
bancherilor de a-și reface portofoliile erodate de criză, dar marjele de câștig (diferența dintre dobânzile la credite și cele la depozite) suportate de clienții existenți încă ajung la șapte
În ultimele șase luni, însă, titlurile Forconcid nu au fost implicate decât în șapte tranzacții. În prezent, compania are o capitalizare de 5 mil. lei (1,14 mil. euro).
La peste șapte ani de la aderarea lor la Uniunea Europeană, Bulgaria și România încă fac obiectul unui mecanism special de monitorizare al Comisiei Europene privind reformarea sistemului
Din mediul privat, cel mai bine din punctul de vedere al creșterilor salariale în ultimii șapte ani au stat angajații din agricultură (care au avut parte de o creștere de 50%, dar care
Anchetat este și Gheorghe Stelian, apropiat al Elenei Udrea și al lui Dorin Cocoș, ce apare în topul celor mai mari despăgubiri, alături de alți complici, pe pozițiile patru și șapte