România se află din acest punct de vedere la o răscruce: între 2000 și 2008 a crescut în primul rând axându-se pe latura cantitativă, iar din 2009 își caută un nou model, în lipsa resur
Reprezentanții Uniunii Europene au decis deblocarea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și reluarea plăților către România, în urma misiunii de audit
Grupul BNP Paribas România a închiriat 500 de metri pătrați în proiectul Coresi Business Park din Brașov, amplasat pe fosta platformă a uzinei Tractorul.
Curtea de Apel București a respins cererea prin care HP România a contestat rezultatul licitației pentru sistemul IT care va gestiona dosarele de sănătate ale populației, după ce a
Premierul Victor Ponta și omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, au semnat, joi, la Paris, un acord de continuare pentru următorii cinci ani a Parteneriatului strategic încheiat între România
Hamers, 46 de ani, a condus afacerile din România ale olandezilor în perioada în care statul român a făcut o primă încercare de a găsi un investitor strategic pentru BCR, cea mai mare
To join the Romanian social health insurance system, private insurers must be authorized by the Insurance Supervision Commission, must have signed up at least one million clients, with
Acționarii Euroins România au decis majorarea capitalului social al companiei cu 20 milioane de lei, la 103,49 milioane de lei, prin aport în numerar al acționarilor, potrivit unui