Multe firme din Capitala vor disparea anul acesta si odata cu ele si principala sursa de venit a administratiei publice municipale (cam 60% din bugetele locale se hranesc cu banii stransi
Fondatoarea Zexe Cofeturi – firmă care a ajuns la rulaje de 500.000 de euro anul trecut- estimează o creștere constantă a cifrei de afaceri și, pe termen mediu, are în plan deschiderea
Firmele de leasing financiar au profitat din plin de creșterea economiei, iar 2018 a fost pentru ele cel mai bun an de după criză cu creșteri de peste 10% ale finanțărilor noi acordate
Reprezentanții clinicilor private și ai asigurătorilor spun că abonamentul și asigurarea se completează, ele acoperind nevoi diferite, respectiv prevenție pe de o parte și intervenții
încetini sub presiunea factorilor geopolitici și a unei inflații încă ridicate, o recesiune nu este în vizor, iar regiunea Europei Centrale și de Est rămâne favorită în rândul piețelor eme
perioadei explorare pe Neptun Deep cu doi ani, renunțarea de către companie la procesul de la Paris pe tema legii offshore și asumarea de către companie a obligațiilor de mediu, deși ele
Lumea va fi a celor care înțeleg datele și au abilitatea de a lucra cu ele, iar aceștia vor trece înaintea specialiștilor din anumite domenii, spune Peter Hinssen, antreprenor în serie
Însă dincolo de fericirea de moment, a fi angajat și a câștiga proprii bani vine și cu multe responsabilități, una dintre ele fiind crearea unui comportament responsabil, care să includă