El a dat drumul la curs treptat, pentru a câștiga timp, astfel încât la începutul lui 2009, România să poată lua cel mai mare împrumut din istorie, de 20 de miliarde de euro de la FMI
Până acum am constatat – deși am vorbit doar cu persoane mai în vârstă – cunoștințele despre istorie sunt incredibile. Înțelegeți de ce este important să învățați din istorie.
Un guvernator al Băncii Naționale sigur se va găsi, dar un comunicator bun, care să inspire încredere, liniște și înțelegere în BNR publicului larg, va fi foarte greu de găsit.
Fondurile de private equity sunt vehicule de investiții al căror capital provine de la persoane private sau mari bănci de investiții precum BERD și sunt o alternativă pentru companii
Fondul avea la sfârșitul anului trecut disponibilități de circa 84 mil. lei (19 mil. euro), sumă ce provine din contribuțiile trimestriale de 1% din primele brute subscrise de asigurătorii
Anul acesta Citi a lansat un program care îi încurajează pe cei care părăsesc forțele armate la vârsta de 20-30 de ani să intre în programul de recrutare al băncii.
Compania a decis ca profitul net de repartizat acționarilor pentru anul 2015 să fie suplimentat cu aproximativ 200 de milioane de lei, sumă ce provine din valoarea amortizării mijloacelor