. “ALD Automotive a administrat 84% din flota sa totală de autovehicule în leasing operațional full service, în creștere de la 79% în 2011, în timp ce 16% din flotă au fost gestionate
ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața din România sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa
Lemon Interior Design se remarcă prin concepte și management complex al amenajărilor de interior, atât pentru segmentul rezidențial, cât și pentru spații de birouri, prin divizia sa
„Emitentul declară că prezenta ofertă se adresează acționarilor emitentului înscriși la Depozitarul Central SA la data de înregistrare de 17.05.2018, iar nivelul de informații prezentate
MEDIAFAX SA a transmis Procurorului General, în data de 2 aprilie 2018, sesizarea în legătură cu posibile infracțiuni comise prin semnarea și punerea în aplicare a Protocolului SRI-
La vârsta de 71 de ani, miliardarul a trecut prin mai multe crize și a reușit să iasă din toate, cu armada sa de peste 70 de branduri, de la Dior la Fendi.
din 2017, compania a anunțat intenția de a extinde centrul comercial de la Craiova, în februarie anul acesta francezii au preluat două terenuri și clădiri de la Electroputere SA