24 de luni, dar acum discuțiile privind recrutarea se limitează la 3-6 luni.
”E un semn că învățăm să gestionăm riscurile financiare, pentru că nu știm exact în ce direcție va evolua
De asemenea, el crede că România trebuie să deschidă granițele pentru muncitorii din alte țări astfel încât să rezolve problema lipsei forței de muncă.
În prezent, serviciile de curierat sunt în centrul atenției eMAG, grupul pornind în de acum un an un proiect nou în cadrul Sameday prin care să rezolve problema livrărilor la timp.
Faptul că ambele părți nu se mai așează la masă, dă naștere unei întrebări: ce șanse ar fi ca problemele dintre părți să se rezolve într-un viitor apropiat pentru binele tuturor, și
De asemenea, Diana Dima afirmă că cea mai mare parte dintre turiștii agenției cu vacanțe programate în sezonul estival așteaptă să vadă cum va evolua situația la nivel mondial, urmând
„Este încă prea devreme să știm ce se va întâmpla și cum va evolua situația. Un subiect care a ieșit la lumină în perioada aceasta este sustenabilitatea.
Nu știu cum vor evolua prețurile sau cererea și oferta fiindcă, așa cum spuneam, sunt foarte mulți factori pe care nu putem să îi stabilim acum, dar în continuare vom avea fundamente
Nu putem face previziuni clare pentru acest an, întrucât nu știm cum va evolua piața după data de 20 mai, momentul introducerii trasabilității în producția și distribuția de țigări,
Am început să fim căutați atunci când alte companii, deși aveau departamente de IT, nu reușeau să rezolve o problemă tehnică complexă“, a subliniat Cristi Dragomir.