Producătorul de preparate tradiționale din carne Valmar 05, din zona Pleșcoi, județul Buzău, investește 120.000 de euro într-o nouă linie de producție de preparate din porc după rețete
Animax va deschide sâmbătă primul petshop al firmei din Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiții de 100.000 euro, rețeaua ajungând astfel la 34 de unități la nivel național.
Invitation Romania, una dintre cele mai importante agenții de incoming de pe plan local, a atras anul trecut cu 25% mai mulți clienți străini și a ajuns la afaceri de 5 milioane de euro
mărește capacitatea de producție pentru salamurile crud-uscate cu circa 1.000 de tone până în 2020 după ce a inaugurat astăzi o nouă unitate de producție, o investiție de 5 mil. euro
Potrivit informațiilor furnizate de Renvatio, o stație de încărcare rapidă costă 25.000 de euro, la care se adaugă costuri de montaj de până la 15.000 de euro.
CTP, unul dintre cei mai mari investitori în spații industriale și logistice, a demarat lucrările pentru o nouă clădire în CTPark Bucharest West, investiție de 35 milioane euro care
Compania de construcții Luca Prest va investi 7,5 milioane euro în ansamblul rezidențial Grand Hill Residence din Cluj Napoca, mizând pe cererea în creștere pentru locuințe în oraș,
economisire-creditare, cunoscut și sub denumirea de bauspar, în prezent blocat ca urmare a unei investigații a Curții de Conturi, ar putea genera investiții de până un miliard de euro