D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă a PwC în România, a recrutat-o pe Adina Guțiu în poziția de Counsel, ea urmând să coordoneze practica de Energie și Resurse
Tinmar Ind, cel mai mare trader privat de energie, controlat de discretul om de afaceri Augustin Oancea, are în plan pentru 2016 investiții de 9 mil. lei.
origine turcă Trendyol, care a intrat pe piața locală la începutul anului 2024, continuă să își consolideze prezența în România, raportând o creștere accelerată a ecosistemului de parteneri
Conducerea lanțului de magazine Profi, ce deține local o rețea de peste 1.600 de magazine integrate și partener, va fi preluată de Gaetan Pacton, actualului Vice-Președinte și Chief
Negocierile dintre Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, și posesorii de contracte directe sunt pe final, după mai bine de zece ani de zile în care sub ochii