Cei mai mari zece antreprenori din Vâlcea țin pe umeri 15% din businessul județului. Toți au companii profitabile
De altfel, în 24 de județe din România comerțul este principala activitate aleasă de companii.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
De altfel, în 24 de județe din România comerțul este principala activitate aleasă de companii.
din 2016, Petrom mai avea 15.677 de angajați, cu 361 de oameni mai puțin față de finalul anului 2015, ceea ce înseamnă că în fiecare zi din primul trimestru al anului au părăsit compania
Veniturile grupului Telekom România, format din fostele companii Romtelecom și Cosmote, au scăzut în 2015 sub pragul de un miliard de euro iar profitul operațional înainte de taxe,
Pe Bursa de Valori București, nouă companii din cele 84 listate au acțiunile suspendate de la tranzacționare, în principal din cauza intrării în insolvență.
Compania de consultanță în management de criză (turnaround management) BM&T a deschis primul său birou în România, în colaborare cu firma locală de consultanță Nichifor Consulting,
Un număr de 73 de companii listate la bursă au programate Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) anuale în această săptămână (25-29 aprilie), aceasta fiind printre cele mai aglomerate
Numărul de companii nou-înființate a crescut cu aproape 10% în primul trimestru din acest an, față de aceeași perioadă din 2015, la peste 32.000, acesta fiind cel mai ridicat nivel
Producătorul de nisipuri cuarțoase Sticloval Vălenii de Munte (STOZ), companie controlată de frații Cristescu, printre cei mai mari investitori pe bursă, a trecut pe pierdere de 75.000
Acțiunile producătorului de medicamente Zentiva (simbol bursier SCD) au închis ieri la 1,895 lei, în creștere cu 4,4% față de ședința precedentă după ce compania a raportat 32,4 mil
Compania Regional Air Services (RAS), unul dintre primii operatori privați din aviația românească, a înregistrat anul trecut afaceri de 48,1 milioane de lei (cca. 10,8 milioane de euro