Romexpo se află în discuții avansate privind vânzarea unui teren de 15.000 de metri pătrați din zona Expoziției către o companie cu acționari comuni cu una din firmele prin care „mogulul
Furnizorul de servicii de outsourcing Genpact România, care are peste 3.300 de angajați în România, își va muta birourile din Cluj-Napoca într-o suprafață cu peste o mie de metri pătrați
♦ Conceptul a fost lansat pe piață în 2012 de către grupul german Metro Cash & Carry și după mai mulți ani de stagnare, rețeaua de magazine a început să crească din nou ♦ Ținta anunțată
special pentru jucătorii din e-commerce, potrivit analiștilor companiei de consultanță imobiliară Colliers International, aceștia estimând pentru 2019 livrări de peste 180.000 de metri
Life, al treilea cel mai mare asigurător de viață din România, a renegociat și prelungit contractul de închiriere în clădirea Europe House de la Piața Victoriei, unde ocupă 1.500 metri
O mie de români au alocați puțin peste 100 de metri pătrați de spații comerciale închiriabile, de șapte ori mai puțin decât același număr de cetățeni estonieni și de două ori mai puțin
Compania germană care comercializează accesorii pentru mobilă Ostermann și cea irlandeză specializată în inteligență artificială Everseen au închiriat 40% din clădirea de 7.500 de metri
Futureal, o companie ungară de investiții în real-estate, care a dezvoltat pe piața locală un proiect rezidențial în nordul Bucureștiului, a cumpărat un teren de peste 15.000 de metri
Compania americană Timken a investit 60 de milioane de dolari în cea de-a doua fabrică din Ploiești, Timken Prahova, care se întinde pe o suprafață de 15.000 de metri pătrați și va
proiectul Vilei Oromolu pentru NEPI-Rockcastle din Piața Victoriei, a propus celor de la Țiriac Imobiliare un proiect pentru a integra turnul IFMA într-un proiect imobiliar Turnul de 114 metri