Decizia, care include o amendă de 390 de milioane de euro, are potențialul de a impune Meta să facă schimbări costisitoare în activitatea sa de publicitate în Uniunea Europeană, una
Pregătirea sa academică pornește de la o facultate de profil, ASE – Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, cu specializare pe Management Financiar, și include și specializare
Investițiilor Străine Directe, formularele privind Notificarea concentrării economice ce urmează a fi realizată ca urmare a dobândirii de către TTS a controlului unic asupra Decirom SA
Compania are 74,4 mil. lei capitalizare și este controlată în proporție de 55,9% de Alumil SA, în timp ce Michail Sotiroiu deține 23,95% din capitalul social.
“În dosarul în care OMV Petrom SA a fost acuzată de ucidere din culpă și a fost trimisă în judecată, în rejudecare, instanța de fond – Judecătoria Ploiești s-a pronunțat în sensul
Acesta a admis că țara sa întâmpină dificultăți în creștere în a menține stabilă performanța economiei, dar a insistat că Beijingul a „pregătit suficiente instrumente pentru a face
CEO-ul Commerzbank, vrea să ajungă la un acord de fuziune cât mai repede cu putință, în timp ce noul CEO al Deutsche Bank, Christian Sewing, spune că o fuziune nu se află pe agenda sa