Atacarea acestei prevederi a fost făcută, în cadrul unui proces, de Manea Sandu Horia, care a fost acționat în judecată împreună cu SC DistrigazSud Rețele SRL, de către SC GDF SUEZ
Tudor a mai obținut venituri de 8.000 de euro din chirii și a avut un salariu de peste 20.000 de euro ca director comercial al companiei Rias SRL, cu activități în comerțul cu amănuntul
Dezvoltatorul român de jocuri comercializează jocurile în App Store prin intermediul companiei Atypical Games, care a fost înființată în SUA și este deținută de Revo Solutions SRL București
Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea și Ion Matei, inculpații ar fi ascuns sursa impozabilă
El a devenit cunoscut pe piața imobiliară ca director general al Raptis Kavouras SRL, firmă deținută de grupul grecesc cu același nume, cu care a preluat în iulie 2008 Satul Francez
„Cele două corpuri de proprietate sunt utilizate împreună pentru activitatea de depozitare produse farmaceutice de către SC ADM FARM SRL”, potrivit administratorului judiciar.
Compania Emerson SRL, cu sediul central în Cluj-Napoca, a avut în 2014 o cifră de afaceri de 546,3 mil. lei (122,7 mil. euro), un profit net de 15,7 mil. lei (3,5 mil. euro) și un
Businessul deținut de Călin Tatomir – compania de consultanță CCT SRL, care își desfășoară activitatea sub sloganul “Noi știm cum” – a înregistrat anul trecut o cifră de
Businessul britanicilor de la GSK în România se compunea din patru entități: GlaxoSmithKline (GSK) SRL (comerț cu ridicata al produselor farmaceutice), cu afaceri de peste 500 mil.