Anii cu insolvențe și exit-uri
Octavian Radu a dezvoltat businessuri în mai multe domenii, însă pe fondul crizei a renunțat la mai multe companii, o serie dintre acestea intrând în
fraților Pavăl a „profitat“ în prima jumătate a acestui an și de perioada de tranziție prin care au trecut mai mulți jucători din piața de bricolaj, implicați în diverse tranzacții și exit-uri
Piața locală de bricolaj, estimată la 2-3 miliarde de euro anual, a fost în ultimii ani martora mai multor exit-uri, printre care cele ale austriecilor de la bauMax sau ale nemților
Investitorii francezi sunt prezenți cu două bănci în România-BRD, a doua bancă din sistem după active și Credit Agricole, o bancă de talie mică, care vizează un exit.
Din 2009 până la exit-ul din România al JLL, Marius a ocupat funcția de National Director, Head of Office Leasing Department, fiind și membru al board-ului companiei.
În urmă cu o săptămână, Eugen Lungu, directorul service-ului AutoK9 a spus pentru ZF că nu aveau stabilit un plan de exit cu City Insurance, dar va urma o perioadă de refuz al lucrărilor
Dinu Patriciu se numără printre fondatorii rețelei MiniMax, însă și-a marcat exit-ul din acest business după doar doi ani de la deschiderea primelor magazine, în 2006, potrivit datelor
În 2013 vrem să creștem cifra de afaceri și profitul, să pregătim compania pentru un exit, poate și o listare la bursă, de ce nu”, a conchis Octavian Bădescu.