În ceea ce privește businessul, Accenture Managed Services SRL a raportat pentru 2017 o cifră de afaceri în stagnare, la 51 milioane lei (11,2 mil. euro), și un profit net de 270.000
Compania a trecut prin mai multe etape, de la firmă de tip SRL la SA, și în 2002 s-a divizat în mai multe entități, cea din prezent fiind Orion SRL, care produce în principal structuri
la Bursa de Valori București că pe 6 mai a încheiat contractul de achiziție a liniei de business Profitshare împreună cu activele acesteia desfășurate de către Conversion Marketing SRL
anul acesta se numără un acord de 44,9 milioane de lei cu principalul producător și furnizor de gaze naturale Romgaz (SNG) – Filiala de înmagazinare gaze naturale Depogaz Ploiești SRL
În 2024, cele două companii din grupul Joy2Wander și anume : SC Demetra Corporate Finance SRL si SC CAMPER HUB SRL au avut o cifră de afaceri cumulată de 1,3 milioane de lei.
, astfel ca începând din 2025 austriecii activează în România de pe o singură companie, Rondocarton SRL, cu 3 unități de producție, la Cluj, Târgoviște și Sibiu.