România are nevoie de programe de stimulare a capitalului autohton inspirate din modelul Poloniei, arată o analiză realizată de Frames în colaborare cu Agenția de Consultanță pentru
Eric Stab, președinte și CEO ENGIE România, spune că pentru compania pe care o conduce tranziția spre energia verde înseamnă dezvoltarea soluțiilor pentru viitor, iar în acest sens
România se află în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute costuri ale vieții, însă nivelul de trai rămâne sub media comunitară din cauza veniturilor mai mici
România se află într-un grup foarte restrâns de trei state care nu au majorat salariul minim de la 1 ianuarie 2026, alături de Spania și Estonia, într-un context în care majoritatea
Grupul de companii românești din programul MoonShotX, realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX, a închis, în premieră, o sesiune de tranzacționare la London Stock
folosesc cardul online pentru a efectua plățile, iar acest procent este un indiciu privind potențialul de dezvoltare al pieței, a spus Elena Gheorghe, country manager, PayU GPO România
România a întrecut Ungaria la PIB per capita, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum, scrie într-o analiză pentru Portfolio.hu Ákos Péter Bod, profesor de economie
În marea majoritate a localităților din România unde clienții persoane fizice sau companii au la dispoziție un singur furnizor de internet prin fibră optică – tehnologia care asigură