Poate că vă vom oferi mai degrabă o indicație despre situația voastră.“
În 2021 compania Google Bucharest SRL a raportat afaceri de 201 mil. lei și un număr mediu de 296 de angajați
Laboratoarele Bioclinica SRL, o altă companie din grup, a încheiat 2017 cu afaceri de peste 35 mil. lei, plus 40%, și angajează 153 de persoane, potrivit datelor de la Finanțe.
Dintre acestea, cea mai mare este Echinox Property Services SRL, cu afaceri de 21,7 mil. lei în 2017, care a crescut cu aproape 130% față de anul anterior.
Fitpass încă din 2016 alături de un alt partener suedez – Björn Östberg și de partenerii români Casian Lăcătușu și Ciprian Hetea, cei patru fiind acționarii companiei Fitpass SRL
Ioana Niță
Americanii plătesc un salariu mediu net de 600 euro la Iași
În primul semestru de anul trecut, salariul mediu net în cadrul Amazon Development Center (Romania) SRL s-a
milioane lei, bazându-ne pe contractele semnate sau pe care le avem în derulare în acest moment“, a declarat pentru ZF Emil Munteanu, managing partner în cadrul Power Net Consulting SRL