Geo Mărgescu, CEO și fondator al companiei de dezvoltare imobiliară Forte Partners, spune că partea de centru-vest din Capitală, și în special zona Orhideea, va deveni în următorii
Compania aeriană low-cost Wizz Air, care a ajuns liderul pieței de transport aerian românesc după numărul de pasageri, a fost înființată în 2003 de către foști angajați ai companiei
Numirile respective, o premieră pentru o companie de stat, au stârnit controverse, obiecții și critici din partea unor lideri sindicali, a unor foști directori și, în mod surprinzător
În toamna acestui an, polonezii de la Aforti au cumpărat 10% din Vanguard de la Tradeville, iar potrivit datelor ZF, aceștia vor să cumpere integral societate de administrare.
FORT, o nouă companie specializată în securitate cibernetică, parte din Bittnet Group, atrage atenția asupra necesității companiilor de a investi în soluții de apărare cibernetică în
Subiectul este «viu» în SUA și „Fort Trump este luat în considerare tot timpul, însă mai ales din perspectivă tehnică.“
Polonia găzduiește deja trupe americane.
2013-aprilie 2014, suma reprezentând valoarea certificatelor verzi pe care investitorii ar fi trebuit să le primească, dar care au fost amânate pentru perioada 2017-2020 într-un efort
Polonia ar trebui să pună propria siguranță mai presus de toate și să ajute militar Ucraina doar ca parte a unui efort aliat mai cuprinzător, a afirmat noul premier al Poloniei Ewa
momentul în care banca centrală americană (Fed) va face prima majorare a ratelor dobânzii din ultimii nouă ani devin tot mai intense, iar în previziunile pe care le fac, actuali sau foști
Alexandru Andrieș și Romina Tazlaoanu, doi foști colegi de facultate, au creat Dressingz, o platformă online prin care oamenii își pot vinde hainele și accesoriile de lux pe care nu