Adrian Luca, managing partner al Transfer Pricing Services, companie de consultanță fiscală, crede că majorarea gradului de îndatorare al statului va fi privită de investitorii străini
Acționarii companie Transport Trade Services (simbol bursier TTS) au aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor din 30 aprilie 2024 repartizarea a 68,4 milioane de lei din profitul
Consiliul de administrație al Rompetrol Well Services (simbol bursier PTR), divizia de servicii petroliere a Rompetrol, a aprobat propunerea de distribuire a unui dividend în valoare
Pe 15 iulie, ASF-ul a anunțat că a aprobat prospectul privind admiterea la tranzacționare pe Piața Reglementată a BVB a obligațiunilor emise de Autonom Services, furnizor de soluții
Transport Trade Services (simbol bursier TTS), cel mai mare operator de transport fluvial și operare portuară de pe coridorul Dunăre-Constanța, intră în sezonul agricol cu cele mai
Aeroportul Tuzla, operat de compania Regional Air Services, a înregistrat anul trecut un număr de 22.000 de decolări și aterizări, ocupând locul al doilea, după Otopeni, în clasamentul
Compania de închirieri de mașini Autonom Services din Piatra-Neamț, controlată de Marius și Dan Ștefan, a înregistrat venituri cu 28% mai mari în primul semestru al acestui an față
GTM Managing Service a lansat Carfix Connect, o aplicație de mobil pentru managementul autoturismului personal, care se adresează asigurătorilor, brokerilor de asigurare, reparatorilor
Acționarii Transgaz (simbol bursier – TGN) au aprobat luni înființarea, împreună cu Central European Gas Hub, a societății Romanian Gas Hub Services și a actului constitutiv al noii
Pe 14 iunie 2021, Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator român pe Dunăre, intra la Bursa de Valori București în urma unei oferte publice de 288 de milioane de lei