Cele 13 companii ale căror acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET au raportat afaceri de aproximativ 25 mld. lei în primul semestru din 2018, plus 5,4% față de aceeași
În ultimele șase luni, bursa românească, prin indicele BET, a pornit din jurul nivelului de 8.400 puncte urmând să atingă după două luni pragul de 9.000 puncte - nemaiîncercat de un
Bursa de la București a deschis ședința de joi în creștere, indicele principal BET, afișând la ora 10.10 un avans de 1,6%, în timp ce indicele sectorului energetic, BET-NG, are un plus
Bursa de la București a deschis ședința de vineri în urcare ușoară, indicele principal, BET, afișând la ora 10.00 un avans de 0,51%, în timp ce BET-Fi, compus din Fondul Proprietatea
Vineri, indicele principal BET a urcat cu 2,3%, iar indicele BET-NG, cel al companiilor din energie a înregistrat cel mai ridicat ritm de creștere din rândul indicilor de la București
BCE și Berlinul încearcă acum să formulize reacții la decizia curții germane Experții avertizează că lansarea unei proceduri de infringement împotriva Germaniei ar fi riscantă pentru
În prima ședință de după minivacanța de Paște, care a coincis și cu aniversarea de 25 de ani de la reînființarea Bursei de la București, indicele principal BET a scăzut marți cu 2,69%
În regiune, indicele BET, referința bursei românești, afișează o apreciere de aproximativ 14%, de aproape două ori mai mică decât indicele MSCI Emerging Markets.
Indicele de referință BET, care urmărește cele mai tranzacționate 13 acțiuni de la București, a închis prima ședință din 2018 pe plus 2% în contextul unui rulaj de aproximativ 33 milioane
Din cele 13 acțiuni care alcătuiesc indicele de referință BET, zece sunt pe pierderi de la începutul lunii decembrie, scăderi alimentate inclusiv de politica fiscală expansionistă,