Colaborăm cu hipermarketurile Carrefour din Baia Mare, Sighetu Marmației, Satu Mare, Zalău, urmează Cluj, Kaufland din Baia Mare, Mega Image din Satu Mare, iar în perioada următoare
Unitatea din Dristor, deschisă la 7 noiembrie, este amplasată în același corp de clădire cu un magazin Mega Image din zonă, într-un spațiu închiriat, fiind a treia farmacie controlată
Acordul discutat este similar celui încheiat cu Canada, cunoscut drept Ceta, pentru că ar urma să acopere aproape toate sectoarele activității economice.
Conform site-ului companiei, vinurile se găsesc în rețelele de magazine Kaufland, Selgros și Mega Image, dar și în magazine specializate, restaurante sau hoteluri.
Compania controlată de stat Șantierul Naval 2 Mai (STNM), o firmă controlată de stat care este partenerul grupului coreean Daewoo în cadrul Șantierului Naval Mangalia, a raportat pentru