va ridica până la finalul acestui an centrul comercial Veranda din zona bucureșteană Obor, a luat un împrumut de 25,5 milioane de euro de la Raiffeisen Bank pentru a-și finanța construcția
Sergiu Oprescu, președintele Alpha Bank, care prin instrumentul de investiții Alpha Group Investments are în plan construcția unui proiect imobiliar mixt de 90 mil. euro la Timișoara
La un deceniu de la semnarea contractului de construcție a Autostrăzii Transilvania, considerat a fi unul dintre cele mai păguboase semnate vreodată de statul român, americanii de la
Constructorul bucureștean Delta ACM 93, controlat de omul de afaceri Florea Diaconu, a câștigat două contracte în valoare cumulată de circa 70 de milioane de euro pentru construcția
Primăria comunei Seleuș, județul Arad, a accesat un proiect european de 8,6 mil. euro, pentru construcția unei centrale termice pe bază de biomasă și biogaz, cu o capacitate de 1 MW
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), companie publică deținută de primăria municipiului Oradea, are în plan o investiție de 29 mil. lei (6 mil. euro), plus TVA, ce presupune construcția
român va plăti pe perioada concesiunii de 30 de ani a autostrăzii Comarnic-Brașov (53 km) circa 8,5 miliarde de euro către concesionarii Vinci, Aktor și Strabag, suma incluzând construcția