Odată ce site-ul a început să adune mai mulți vizitatori decât membri în interiorul societății, în 2003 au înființat un SRL și au dezvoltat mai mult site-ul, care a fost susținut în
Conform confidas.ro, Centrul de Cercetare al Alimentelor Funționale Aivia Srl are ca asociați pe Diana Șinca (35% din părțile sociale), Daniela Ciobanu (22,5%), Radu Dronca (22,5%)
Amit Vyas, managing director la Amul, spune că modelul de business, ce implică peste 18.000 de societăți cooperative sătești, peste 3,6 milioane de fermieri și o rețea de peste 1
Daniel Dines are o expertiză extinsă în programare, fiind specializat într-o serie de tehnologii și limbaje de programare precum Microsoft SQL server, SQL, T-SQL, C#, .NET, C++, JavaScript
Conducerea BNR anticipează potențiala suplimentare a măsurilor fiscale corective în contextul configurării proiectului de buget pentru anul 2018, precum și perspectiva implementării
Cele mai importante declarații făcute de Bruno Demaille:
A trăi și a munci împreună stârnește un conflict, dar și o ocazie de schimburi pozitive și productive.