Rețeaua de spitale și policlinici MedLife a trimis mai multe tranșe de materiale necesare spitalelor din Ucraina și refugiaților, cum ar fi teste Covid-19, echipamente medicale, paturi
Medisprof Cancer Center, o companie fondată de medicul Carolina Udrea, care deține un spital în Cluj-Napoca, unde oferă servicii pentru pacienții cu afecțiuni oncologice, a investit
creștere de posesori de animale de companie atrage și evoluția businessurilor din domeniul medicinei veterinare, care au nevoie de servicii mai specializate, investiții în aparatură medicală
Pe de altă parte, au fost factori de natură activă“, spune Horia Braun, director general al Erste Asset Management, administrator a circa 6,8 miliarde de lei.
al Gersim, compania World Comm Trading GFZ SRL, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 169,3 mil. lei (37,7 mil. euro), în scădere cu 19,8% față de anul anterior, și un profit
La fel, un medic chirurg ar fi remunerat peste un asistent medical nu pentru că așa spune o anexă din lege, ci pentru că are mai mulți ani de studii, o activitate cu un grad ridicat
Nu te mai întreabă medicul dacă ești alergic, se va uita pe o fișă unde alergia a fost deja stabilită sau nu medical. Sunt niște lucruri bune care urmează.
Medical:
1 miliard de euro pe lună alocat pentru cheltuieli în campania anti-virus
Trecerea controlului medical al campaniei în mâinile specialiștilor medicali, a managerilor de
europene, ceea ce le scade eficiența și îngreunează accesul cetățenilor și societăților comerciale la serviciile judiciare, în special în mediul rural și în zonele sărace.