Retrospectiva de business a anului 2017– luna mai
și care a evaluat compania construită de Florin și Măriuca Talpeș la peste 600 mil. dolari. 1 mai Ursus și Timișoreana intră oficial în era Asahi: japonezii și-au trimis primul sol
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
și care a evaluat compania construită de Florin și Măriuca Talpeș la peste 600 mil. dolari. 1 mai Ursus și Timișoreana intră oficial în era Asahi: japonezii și-au trimis primul sol
Ritmuri alerte de creștere, de peste 40%, au postat și Ability Trade SRL și Marigab Com SRL.
„Trainingurile oferite vor cuprinde mai multe arii de interes pentru orice companie în creștere, printre care: branding, marketing și tehnici de vânzare, dezvoltarea de produse, consultanță
În plus, agenția a dezvoltat prima campanie de employer branding în sectorul energetic pentru Evryo, demonstrându-și capacitatea de a atrage publicul în mod eficient.
Așa ne-am hotărât să externalizăm departamentul și am început să investim în branding”.
Sunt companii care la nivel de employers branding folosesc asta ca valoare. Turnouverul (n.red. – rata de plecări) cel mai mare al angajaților vine după trei ani.
În branding nu există de altfel rețete prestabilite, chiar și cele inițiale fiind adaptate continuu din mers.
organizat de bancă au participat opt experți din domeniile banking, business development, financiar, juridic, contabilitate și audit financiar, marketing și digital marketing și branding
În branding nu există de altfel rețete prestabilite, chiar și cele inițiale fiind adaptate continuu din mers.
afaceri nu își mai gândesc businessul ca fiind unul doar local, ci țintesc să ajungă la nivel european sau chiar global, este de părere Dochița Zenoveiov, fondatoarea agenției de branding