Hidroelectrica, cât și de o distribuire ulterioară a unui dividend special, acțiunile Fondului Proprietatea nu înregistrează aproape nicio dinamică de la începutul anului, fiind pe plus
până acum între 25% și 30% din bani în 11 start-upuri, dintre care cinci finanțate anul acesta - DesignVerse, Codeplain, InsiderCX, Lasken AI și Genesis Space Flight Laboratories plus
poate lucra și de acasă, companiile reduc suprafața închiriată, iar dezvoltatorii s-au reorientat către rezidențial. cei care lucrează de acasă au nevoie de cel puțin o cameră în plus
Vlad Ionescu, fost membru în echipa de conducere a UiPath, cel mai valoros start-up creat în România, are în plan să se implice în lansarea unui fond de investiții, în plus față de
acțiuni, a crescut cu peste 25% de la începutul anului, în linie cu rezultatele piețelor internaționale, în timp ce BET-TR, care include și dividendele acordate acționarilor, este pe plus
fiind faptul că indicele principal BET a atins maximul ultimilor 13 ani, și spune totodată că în cazul în care indicele va ajunge la 11.000-11.500 de puncte, ceea ce presupune un plus
Pandemia și munca de acasă a determinat tot mai mulți români să investească în achiziția unei case sau cel puțin a unui apartament cu o cameră în plus.
prin intermediul fondului de pensii Pilon II are în prezent două opțiuni pentru plata banilor: fie plata integrală, adică acei bani cu care a contribuit din salariul brut lunar plus
Băncile sunt expuse la presiuni foarte mari în contextul pandemiei de COVID-19 în condițiile în care veniturile scad, iar costurile cu riscul cresc foarte repede, și, în plus, companiile