Încă nu avem foarte multe elemente în privința strategiei companiilor unde statul este acționar majoritar, mai ales în ceea ce le privește pe cele din energie”, explică Lucian Isac
La distanță de aproape o lună, a venit răspunsul din partea Ministerului Energiei, care, prin companiile sale, deține peste 65% din producția de energie a României.
Pe fondul creșterilor înregistrate în ultima perioadă de Bursa de Valori București, cât și al inflației la nivel european, trasă din nou în sus de prețurile la energie, investitorii
caz de cutremur sau inundații, prețurile din tranzacții, potențialul panourilor solare dar și traficul auto - a semnat primul său contract pentru un proiect pilot cu o companie de energie
O redefinire a portofoliilor pe final de an și cumva o energie care merge chiar și spre zone speculative caracterizează trendul ascendent al Bursei de Valori din ultima săptămână, început
Perioada de publicare a situațiilor financiare pe 2024 se poate dovedi favorabilă în ceea ce privește companiile de energie listate la Bursa de Valori București, unde statul român are