Investitorul american Cerberus și-a pierdut încrederea în Paul Achleitner, președintele Deutsche Bank, și cere ca acesta să fie înlocuit, potrivit surselor citate de FT.
Patria Bank (simbol bursier PBK) a raportat pentru anul 2025 un profit net de 50,2 milioane lei, în creștere cu 53% față de rezultatul exercițiului financiar precedent.
ING Bank a transmis că a primit raportul preliminar al Consiliului Concurenței în investigația privind o posibilă înțelegere între bănci pentru stabilirea ROBOR, menționând că raportul
CEC Bank lansează fluxuri online de înrolare și activare a serviciului de Mobile Banking direct din aplicație, dedicate clienților noi, care pot face operațiunile de înrolare integral
Petr Baron, CEO al tbi bank, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al instituției, la scurt timp după desemnarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere.
ING Bank și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la două tentative de fraudă care vizează tot mai intens firmele, respectiv atacuri de tip phishing
Salt Bank lansează Salt Business Club, un program exclusiv dedicat freelancerilor și micilor antreprenori, iar înscrierile se pot face până pe 31 august, potrivit informațiilor transmise
CEC Bank a introdus o nouă funcționalitate online destinată firmelor, prin care acestea pot scana Instrumentele de Debit originale (Cecuri, Bilete la Ordin, Cambii) în aplicația de
tbi bank, una dintre cele mai importante bănci challenger din Europa de Sud-Est, care oferă soluții de plată flexibile, a încheiat un parteneriat cu retailerul de decorațiuni pentru