situațiilor financiare aferente 2017, numirea auditorului extern pentru 2018, desemnarea Consiliului de Administrație ca organ competent să răscumpere acțiuni proprii de categoria B,
Însă, în condițiile în care predicțiile lui Gavrilov s-au adeverit în cazul B&N și Bank Otkritie, investitorii vând masiv euroobligațiunile celorlalte două bănci menționate
„Din punct de vedere juridic, întregul exercițiu este o nebunie“, arată Greg B. Yudin, sociolog la Moscow School of Social and Economic Studies, potrivit The New York Times.
În Norma 22 din 2019, cea care completează Norma 11 se arată că articolul 13 alineatul (5), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins: „15% din numărul total de acțiuni
esențial se înțelege un serviciu în legătură cu asistența medicală, utilități, salubrizare, asistența socială, de urgență, de securitate, cu educația sau cu administrația publică;
b)
O astfel de tranzacție ar consolida creșterea rapidă a evaluării xAI, de la 18 miliarde de dolari cât valora în runda de finanțare „serie B” din mai 2024.
În ianuarie 2025, compania a încheiat o rundă de finanțare Serie B în valoare de 260 de milioane de dolari, condusă de Lightspeed Venture Partners, cu participarea General Catalyst,
asigurată este de 20.000 de euro, în condițiile în care polița costă 130 lei, după majorarea recentă a nivelului de primă, de la 100 lei cât era înainte, iar pentru locuințele de tip B,