Curtea de Apel București (CAB) a finalizat, joi, discutarea recursurilor declarate în dosarul în care Tribunalul București a decis declanșarea procedurii de insolvență în cazul companiei
Mircea Diaconu își pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către
Curtea de Apel Brașov a respins cererea de faliment a Condmag Brașov (COMI), companie specializată în construcția conductelor, depusă de Direcția Finanțelor Publice Brașov - Administrația
Mingea reciclării deșeurilor a încercat să fie mutată în curtea primăriilor, dar rămâne din nou pe teren neutru prin noua Ordonanță de Urgență (48/2017), care suspendă taxarea depozitării
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis joi că legea care prevede creșterea în trepete a alocațiilor copiilor în loc de dublarea lor este neconstituțională.
Romanian home appliance manufacturer Electroarges Curtea de Arges (ELGS.RO) Tuesday proposed increasing its capital by 9.3 million lei (EUR2.13 million) to approximately RON15.5 million
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat @ Decizia autorității de concurență poate fi atacată la Curtea de Apel
În 2024, aceasta a cumpărat businessul Tehno World SRL din Suceava, care produce țeavă din material plastic, având o fabrică la Fălticeni, județul Suceava.