vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană
Cărturești s-a extins la finalul lunii august și în afara țării odată cu deschiderea unei librării-concept
Potrivit datelor furnizate de companie, din 2017 și până în prezent au fost remodelate peste 100 magazine în linie cu noul concept și au fost deschise aproximativ 600 de noi unități
Familia Mureșan a lansat la finalul anului trecut un nou concept pentru magazinele Mariflor, integrând în cadrul unităților și o zonă de bistrou, cu mâncare gătită și locuri de servire
olandez născut și crescut în pepinieră, dintr-o familie de specialiști în creșterea plantelor, el însuși studiind și devenind unul dintre cei mai apreciați designeri de parcuri-concept
Compania care se ocupă de tranzacționarea proiectului SoHo Unirii, The Concept Group, estimează că întregul ansamblu va fi tranzacționat integral în maximum un an.
„Proiectul ce vizează clădirea United Business Center 0, parte a ansamblului mixed-use Iulius Town Timișoara, rămâne neschimbat, fiind în continuare un concept care va livra în piață
►Câteodată, pentru avea succes în business, nu e nevoie să reinventezi roata, ci este de ajuns să aduci un suflu nou unui concept deja existent, pentru a-l readuce în atenția clienților
În anul 2011 primul magazin Collective din România a fost deschis în Băneasa Shopping City, fiind un concept de magazin multibrand care reunește mărci cunoscute din lumea modei.
Magazinul va include și o zonă concept Equilibrium Health & Wellness, care oferă clienților produse alimentare, de îngrijire și pentru casă, ecologice, bio.