Transportatorul de mărfuri fluviale Transport Trade Services (TTS), companie antreprenorială listată la Bursa de la București cu o capitalizare de 650 mil. lei, a anunțat luni seară
Chiar dacă le-au fost alocate doar 15% din acțiunile scoase la vânzare prin oferta Transport Trade Services (TTS), micii investitori au primit 20% în contextul în care vineri seară
Până în 2018 ZebraPay a furnizat serviciile sub același nume însă a decis în urma unui proces de rebranding de 350.000 de euro să înlocuiască terminalele de identitate vizuală cu brandul
Telekom Romania Mobile introduce serviciul de plată și reîncărcare Google Pay în aplicația mobilă, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat.
rezidente sau persoane fizice rezidente în Uniunea Europeană.
”Accelerăm investițiile în tehnologie și în furnizarea de experiențe omnichannel și aducem în zona digitală și serviciile
ZF scrisese în aprilie că Telekom a lansat serviciile 5G în orașele Ploiești, Pitești, Sibiu și parțial (aproximativ 30%) în București, cu planuri de a lansa tehnologia și în celelalte
producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița, ale cărui acțiuni s-au apreciat cu 15,7%, iar pe locul trei se află transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services