Asociația Română a Băncilor (ARB), care concentrează întreaga piață bancară din România, nu intervine în politica comercială a băncilor membre, au transmis reprezentanții ARB la solicitarea
Cooperativa Aaylex Agro din Buzău, cea mai mare cooperativă agricolă din România după cifra de afaceri în ultimii doi ani, și-a majorat veniturile cu 38% și a încheiat anul 2021 cu
Florin Burculescu, președintele cooperative agricole Țara Mea din județul Vaslui, formată din 940 de fermieri, spune că în momentul în care a izbucnit criza de coronavirus, cererea
La Izvorul Dornei, Aronia Hănțești, Carnica Bucovina BeeZum, Stâna lui Roman și Bunătăți de la Țară sunt doar câțiva din cei peste 200 de producători care astăzi se află sub umbrela
Grigore Horoi, președinte al grupului Agricola, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața cărnii de pui, dar și din sectorul de semipreparate, ready-meals, mezeuri și ouă, crede
„Ce constat eu, după 10 ani, este că România a fost doar contagiată de efecte benefice ale aderării, pentru că nici azi nu există o strategie clară în privința integrării“ - Vasile
Cooperativa agricolă Braicoop din Brăila vrea să ajungă la o suprafață irigabilă de aproape 5.000 de hectare și investește în sisteme de irigații prin picurare în 2022
Cooperativa agricolă Rodagria din localitatea Ogoru, județul Călărași, care produce cireșe, căpșune, zmeură, afine și mure, cât și dulceață și sucuri din aceste fructe, își propune