Casa de brokeraj bursier IFB Finwest, în clasamentul celor mai mari 10 brokeri de la Bursa de Valori București de anul acesta, a vândut 5.400 de acțiuni ale Bursei de Valori București
Ion Lazăr conduce de 20 de ani unul dintre cele mai mari grupuri de transport de pe piața locală, business ce a ajuns anul trecut la afaceri cumulate de 94 mil. euro și o flotă de aproape
sau oricine se ocupă de gestionarea unei echipe care implică munca la distanță au acum la dispoziție un curs online cu ajutorul căruia să învețe cele mai bune tehnici de management al
BRD, al doilea mare finanțator al economiei, și-a bugetat pentru anul acesta o creștere a stocului net de credite pentru companii cu 1,3 miliarde de lei față de 2013, respectiv cu
Creditul pentru populație și firme a scăzut în martie cu 0,2% față de februarie, la 217,86 miliarde lei, pe fondul avansului împrumuturilor în lei cu 2,3%, la 88,13 miliarde lei, în
Uniunii Europene cu premierul britanic David Cameron pentru evitarea Brexitului sunt vagi, însă din ele se desprinde o tendință clară, de a face mai greu traiul „turiștilor sociali“, al
Astfel, indicele Stoxx 600, care reunește cele mai importante 600 de companii ale continentului, a crescut cu 3,65%, iar indicele CAC 40, referința bursei din Franța, s-a apreciat
Radu Ghetea, președintele CEC Bank, consideră că pe piața locală vor apărea în perioada următoare produse de creditare de tipul ”creditul pentru concediu”, pentru studii.
Săptămâna trecută, agenția americană de evaluare financiară Ficht nota că deficitul bugetar al României va fi în 2016 de 3% din PIB, iar în 2017 de 2,9% din PIB, așa cum crede și administrația