Nevoia de dezvoltare a infrastructurii și a pieței imobiliare din România este un resort care ar putea susține dezvoltarea businessurilor locale din domeniul construcțiilor, este de
Brandul german de modă Marc Cain, activ pe segmentul premium al pieței, își realizează hainele în Europa de Sud, în Asia, acasă în Germania și în Europa de Est, inclusiv în România,
România ocupă locul șapte în UE la consumul de bere, cu 16,6 mil. hectolitri, în fața Cehiei, stat membru al UE cu unul dintre cele mai mari marje de consum per capita, iar în privința
Dan Lăzărescu, noul director general al Bosch România, spune că limbajele de programare își vor pierde relevanța, că AI ar trebui introdusă din școala primară și că viitorul aparține
După ce anul trecut a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 4,8%, România înregistrează un nou record în T1 2017: nicio altă țară din UE nu a mai înregistrat
securități cibernetice, în contextul în care oricum cererea de forță de muncă din acest sector este deficitară, au spus speakerii prezenți în cadrul videoconferinței Conectăm România
Zeno Căprariu, partener audit, Deloitte România și coordonatorul CFO Program în România, a spus în cadrul evenimentului Deloitte CFO Summit 2021 că principalele îngrijorări ale directorilor