2011 când a fost introdusă până în prezent și a ajuns să aducă anual la buget circa 1 miliard de lei, prin colectarea eșalonată de la contribuabili, explică Doru Dudaș, director general
Urmăriți ZF Live marți, 16 aprilie 2019, ora 12.00 cu Vlad Popescu, Director General & Fondator Norofert Group și Mugur Ionel, Director Executiv Norofert Group.
Hidroelectrica, cea mai valoaroasă companie pe care o deține statul român în acest moment, a anunțat că ministerul energiei a reconfirmat-o pe Andreea Lambru, secretar general adjunct
Dintre cele 12 companii care au format inițial Indicele Industrial Dow Jones în 1896, doar General Electric mai face parte astăzi din compoziția acestuia, potrivit Fortune.
Dante International cuprinde nu doar businessul eMAG România, ci și eMAG Bulgaria, o parte din eMAG Ungaria și FashionDays România”, a declarat Irina Pencea, general manager al eMAG
Activitatea BT Mic este coordonată acum de Marian Ene, care ocupă poziția de director general, inițial director general adjunct Dezvoltare Business, chiar de la începutul companiei,
întreprinderile mici și mijlocii care sunt în creștere, program de finanțare pentru care creditul bancar poate ajunge până la 2 milioane de euro, afirmă Dumitru Nancu, directorul general
Red Point Software Solutions, companie românească specializată în furnizarea de servicii și soluții IT și partener SAP Platinum în România, a anunțat achiziția companiei Ness Technologies