China și-ar putea mai mult decât tripla capacitatea de producție de energie nucleară în următorii 20 de ani, devansând SUA ca fiind cel mai mare producător de energie nucleară din lume
The Guardian, cel mai cunoscut cotidian britanic, a scris un articol legat de operațiunile GFG ale lui Sanjeev Gupta și disputa pe care o are cu un fond de investiții din SUA, în privința
Mai multe state de pe coasta de est a SUA au declarat stare de urgență în condițiile în care benzinăriile au început să rămână fără benzină la cinci zile după atacul cibernetic îndreptat
2023 este an pre-electoral pentru SUA, cea mai mare economie din lume și cea care prin evoluția Wall Street – acolo unde se tranzacționează cele mai puternice și mai mari companii la
După o dezvoltare de 12 ani, americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG), companie care îl are în spate pe colosul american Carlyle, a început în iunie, anul acesta să scoată primele
Nu este un secret pentru nimeni că în prezent inflația mușcă agresiv din portofelele americanilor - în pofida faptului că salariile din SUA au crescut în ultimul an.
Monedele Bitcoin în valoare de 5 miliarde de dolari (3,7 miliarde de lire sterline), furate în 2016 prin fraudarea unor tranzacții, au fost confiscate de Departamentul de Justiție al SUA
Centrală Europeană (BCE) a decis ieri să majoreze dobânda de politică monetară cu doar 0,25 puncte procentuale (pp), până la 3,25%, alăturându-se astfel deciziei FED (Rezerva Federală; SUA
într-o cursă a investițiilor gigantice ca parte a eforturilor producătorului de semiconductori de a-și diversifica bazele de producție în contextul războiului pentru tehnologie dintre SUA