Printre activele ce se vând sau s-au vândut deja se numără crama, via, alte terenuri, stocurile de băuturi și sediul social. Acestea sunt licitate separat.
Democrații au câștigat marți alegerile pentru titlul de guvernator în statele „zidului albastru” Michigan, Pennsylvania și Wisconsin, permițându-le să se apere împotriva legislaturii
Domnule Nicolae Ciuca, Domnule Marcel Ciolacu, Stiind ca o sa guvernati cel putin pana in 2028 incerc sa va aduc in atentie problemele reale din economie, vazute altfel decat din ministere
Apple Inc. se pregătește să permită existența unor magazine de aplicații alternative pe iPhone și iPad, ca parte a unei revizuiri radicale menite să alinieze compania cerințelor stricte
Astfel, schimbăm puțin percepția, să nu mai fie văzută ca o activitate de vânzare, cum se vede din afară, ci spre zona medicală“, a spus Bogdan Chiriac.
Retailerii autohtoni cer autorităților să realizeze un studiu de impact înainte de a decide o nouă plafonare a adaosului comercial, cea de-a șase în ultimele zece luni, de această dată