Mai mult de jumătate dintre asigurările property au excludere la viruși, iar companiile care înaintează procese împotriva asigurătorilor, cel mai probabil au polițe cu această excludere
„Mecanica Fină a continuat să desfășoare activitățile sale de tip property management, căutând și aplicând soluții viabile de contracarare a efectelor determinate de încetarea unor
„Noi am mai dezvoltat în trecut birouri, exemplu fiind imobilul Construdava (pe care Impact l-a vândut apoi către fondul britanic de investiții European Property Convergence Company
De exemplu, în cazul Omniasig, linia asigurărilor Property, unde s-ar încadra și acest caz, cea mai mare despăgubire plătită de companie în primele șase luni din 2025 a fost de 3,4
SCOR a raportat un profit net de 217 milioane de euro în trimestrul al treilea din 2025, riscând pierderile din anul precedent, iar rata combinată pentru segmentul property & casualty
Răzvan Nica, CEO BuildGreen and CarbonTool, Gabriela Piștalu, head of property and assets services, nHOOD, Ana Nedea, director de strategie și dezvoltare de business SIMTEL, președinte
Pe lânga acestea, Țiriac Holdings desfășoară activități în câteva domenii conexe – servicii de pază și protecție, property management, servicii de media etc.