Grupul Bursa de Valori (Grup BVB) a raportat pentru finele anului 2016 un profit net consolidat de 7,87 mil. lei, în creștere cu 19% față de profitul anului 2015, de 6,60 mil. lei,
francez BRD SocGen, avea la finalul lunii martie a acestui an un stoc de credite nete în valoare de 437 milioane de lei (97 mil. euro), potrivit raportului trimestrial publicat de grup
Proiectele pe care dezvoltatorul imobiliar Ablon Grup din Ungaria plănuia să le construiască în România rămân înghețate, dar între timp valoarea terenurilor deținute de companie în
Compania Straco Grup, controlată de frații Alexandru și Traian Horpos, și-a majorat anul trecut afacerile cu circa 43%, până la 372,6 milioane de lei (87,9 milioane de euro).
Deputaților, condica de prezență va fi înlocuită cu un sistem electronic, iar guvernul va avea "o oră" în Parlament, sunt propuneri care s-au discutat, luni, la o întâlnire a liderilor de grup
Programul de guvernare al viitorului Guvern este în fază de redactare de către un grup de experți din care face parte și consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass, care
o vacanță de lux în străinătate de peste 10.000 de euro de persoană, reprezentând 0,5% din numărul celor care pleacă în concediu în afara țării, potrivit Happy Tour, cel mai mare grup
Cel mai important grup german activ în piața energetică locală este E.ON, care din 2005 și până în prezent și-a construit o prezență de peste un miliard de euro având poziții de forță
Compania locală Televoice Grup, care oferă diferite produse și servicii sub brand-ul Evolio, a lansat un sistem de videoconferință care permite conectarea simultană a până la 60 de
OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup financiar maghiar, vinde credite de consum fără garanții în lei cu dobândă fixă de 14,9% pe an și promite dobândă zero o lună pe an