Peste 1.100 de angajați la CFR Călători vor fi disponibilizați; sindicatele vor să conteste decizia
. “Am primit un telefon și am fost informat că până la finalul zilei de marți vom primi notificarea privind aceste disponibilizări.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
. “Am primit un telefon și am fost informat că până la finalul zilei de marți vom primi notificarea privind aceste disponibilizări.
Mircovici a spus că reprezintă 15 organizații de revoluționari din Vestul țării – Timișoara, Arad, Caraș Severin, Hunedoara, care cer demiterea secretarului de stat pe problemele
Hotărâre a Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării „Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin
lucrări realizate pentru companii precum Pelican Impex (spitalul Pelican din Oradea), CTP (halele de producție CTPark Bucharest), VPK Packaging (extinderea unei hale de producție), Selgros
La nivelul comercianților, aplicația SmartPhone POS poate fi utilizată de pe orice dispozitiv – telefon, tabletă – cu sistem de operare Android (versiunea 5.0 sau mai recentă), echipat
Accesul angajaților în aplicația Star Taxi se face prin email sau telefon, datele fiind înregistrate în platforma Star Taxi Corporate, la care companiile au acces.
În hipermarketul online al Auchan nu se găsește prețul pentru laptele marca Sim și nici în Monitorul Prețurilor, în localitatea Timișoara, dar se găsește în rețeaua Selgros din Timișoara
Sky Tower, cea mai înaltă clădire de birouri din București, și mai multe proiecte de infrastructură, precum autostrada Deva – Orăștie sau reabilitarea DN6 Craiova – Drobeta-Turnu Severin
Din acest proiect fac parte marile lanțuri de magazine precum Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora și Auchan.
Ne puteți găsi brandurile în Kaufland, Auchan, Cora, Mega Image, Profi, Metro, Selgros, dar și în Unicarm, Ovisim, Diana, Annabella și altele”.