aproape jumătate din afacerile Globe Ground, iar prețul pe care îl plătește compania de stat pentru acest furnizor reprezintă 27% din costurile companiei cu serviciile de handling la sol
Sistemul Allgrip, dar Vitara are un unghi de atac de numai 18,2 grade față de cel de aproape 30 de grade de la Duster, în timp ce garda la sol este de numai 185 mm, versus cea de 210
ale țării în acest an agricol au fost precipitații scăzute, iar în iarnă nu a fost zăpadă și ploile de la sfârșit de primăvară și început de vară încă nu au rezolvat lipsa apei din sol
Dar problema apare atunci când trebuie să iasă un produs în baza proiectului, să fie dezvoltat acel produs, adică să se atingă acel TRL – technical readiness level – care înseamnă
Și pe atunci lucram la Amazon în echipa de AI și viziunea mea era cumva că pot să optimizez totul dacă mă folosesc de fel și fel de date, de temperatură, umiditatea în sol, în aer,
“EBA issues fist binding mediation decision between the SRB and the NBR”, 18 iunie 2018. https://www.eba.europa.eu/eba-issues-first-binding-mediation-decision-between-the-srb-and-the-nbr
Ce a făcut Sima nu este chiar ilegal, pentru că mai mulți oameni pot să pună bani într-un SRL și de acolo să-i tranzacționeze o singură persoană, însă nu au niciun fel de siguranță.