amp; Partners (ZRP)
avocatură
6.02
Raluca Buna
business event strategist
Black Card Events
profesii
5.02
Marius Ursulescu
director general
Custom Production Europe SRL
Producător român, fără comenzi
RomLab SRL și Sintofarm SA, două companii locale care activează în domeniul distribuției și fabricării de produse medicale, dezinfectanți, medicamente
Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc și cu avocații Victor Adrian Prodan și Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reședința Vârstnicilor SRL
, cel puțin până în aprilie 2018, deși înainte de a veni să supervizeze activitatea managementului executiv al companiei fusese director de producție la compania Seven Hills SRL
așteptăm la o creștere de 10% față de 2018, an în care am încheiat cu venituri de cinci milioane de euro”, spune Cosmin Buzăianu, director de vânzări și marketing al companiei Electric SRL
Valentina Tambou, care are o pregătire profesională în administrarea afacerilor și peste șase ani de experiență în acest domeniu, și Bogdan Uță, fondatorul Web Creatifgrafix SRL
Relevantă este și reducerea numărului societăților pe acțiuni (SA) nou-înființate și reorientarea businessului către SRL și PFA, acolo unde numărul noilor entități a crescut cu aproape
premier și candidat la președinție, Mircea Geoană – fost secretar general al NATO și el fost candidat la președinție, dar și Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI
La momentul listării, structura acționariatului este concentrată, cu fondatorul Gheorghe Ciubotaru deținând 80% și Electro-Alfa Management SRL restul de 20%.