Un segment neexploatat suficient de băncile locale, cu potențial mare pentru creșterea creditării este cel al microcompaniilor, consideră Gheorghe Marinel, vicepreședinte în cadrul
agenției de rating Moody’s, a spus în cadrul unei videoconferințe organizate de revista britanică The Economist că există un semn de întrebare dacă sectorul financiar din România este
Guvernul Poloniei și-a stabilit ca obiectiv reducerea dependenței țării de importurile de medicamente din SUA și mai ales din Asia, în condițiile în care…
nu se poate face doar prin reducerea cheltuielilor și la un moment dat trebuie să se pună problema majorării unor taxe și impozite.
”Acest deficit bugetar pe care îl avem acum este
România este a doua piață de fuziuni și achiziții din regiune, depășește Cehia și este foarte aproape de Polonia din punctul de vedere al volumului, susține Iulia Bratu, Partener, Head
ESG este, în realitate, responsabilitate, și este imposibil să nu fie un deziderat pentru industria de finanțări, fie că vorbim de mediu, societatea sau guvernantă, a declarat Radu
La nivel agregat, ponderea produselor «mai puțin sănătoase» comercializate de industria alimentară și a băuturilor este mai mare în țările cu venituri mici și mijlocii, decât în țările