rezultate financiare din istoria grupului ASEE, inclusiv Payten“, a comentat rezultatele Piotr Jelenski, președinte al Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe S.A
„Se aprobă retragerea din societate și cesionarea de către Societatea Ilex Com – S.A., reprezentată prin președintele consiliului de administrație, dl Tupangiu Mircea Daniel,
spre aprobare în ședința din 12 iunie contractarea unui credit pe termen lung în valoare de 31,2 mil. lei, inclusiv TVA, pentru finanțarea investiției
„Modernizarea rezervelor T31S-S.P
“OMV Petrom S.A. (Societatea) se angajează să asigure acționarilor o rentabilitate competitivă pe perioada ciclului de afaceri, inclusiv prin plata unui dividend crescător.
Emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent admiterii la tranzacționare pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare (AeRO) administrat de BVB a societății Elvila S.A
credit de nevoi personale sau pentru refinanțarea altor împrumuturi deținute la alte instituții financiare din România și care au sau vor deschide un cont curent la UniCredit Bank S.A
„Autorizare: Modificarea componenței Consiliului de Administrație al operatorului de piață Bursa de Valori București S.A. conform Hotărârii AGOA din data de 20.11.2019“, se arată
“Banca Comercială Română S.A, în calitate de Emitent, având rating BBB+ acordat de Fitch, informează investitorii cu privire la faptul că intenționează să organizeze întâlniri cu investitorii