grupului de comunicare Lowe, gestionează începând cu această lună contul de relații publice al lanțului de farmacii Centrofarm, strategia de comunicare punând accentul pe zona de media
Rupert Murdoch, președintele și directorul executiv al gigantului media News Corp, a vândut 1,396 milioane de acțiuni care ofereau drept de vot în valoare de 40,1 milioane dolari, reducându-și
Mihai Ionac, fondatorul clinicii ArTerra din Timișoara și medic chirurg vascular, spune că ceea ce a observat odată cu pandemia este faptul că pacienții solicită tot mai mult intervențiile
mai vechi brokeri de pe piața de capital locală, spune că am putea să asistăm la dinamici pozitive ale indicilor bursieri în luna iulie în contextul unei lichidități apropiate de media
În România un pacient consumă în medie medicamente în valoare de 85 de euro pe an, în condițiile în care media europeană este de 300 de euro pe an, a declarat la ZF Live Călin Gălășeanu
În vizorul autorității se află șase importatori auto activi pe piața românească:
@ BMW România SRL
@ Porsche România SRL
@ Mercedes-Benz România SRL
@ Hyundai Auto România SRL
@ Renault